O-fată.com

În mine zac amestecate zeci de mirosuri care-mi fac greață.
Le evit din ce în ce mai mult, ca să nu-mi facă rău. Un damf e suficient cât să-mi spargă creierii cu flash-back-uri. Cel mai oribil e un anume miros greu, de bărbat care pute a alcool amestecat cu tutun.

Plus că nu vreau să mă dau de gol. Mi-am plămădit carcasa asta frumoasă, pe care o împodobesc constant. Par o femeie foaaarte sigură pe ea.
Și așa și trebuie. Am muncit mult la asta, nu vreau să-mi vadă nimeni putregaiul.

Oamenii apreciază doar ce-i frumos și fug de tot ce-i stricat.
Dacă ar ști….

Și totuși, precum un criminal în serie care vrea să fie prins, am început să scriu frenetic un blog. Scriu, revizuiesc, postez și mă cuprinde frica.

Dacă cineva mă recunoaște. Voi merge pe stradă și toate degetele vor arăta spre mine.
Adio social media! Adio respect!

Probabil voi fugi din nou în lume, cum fac de-o viață….. Undeva unde nimeni nu știe nimic.

Mă tot întreb de ce scriu despre atâta mizerie, cine dracu vrea să citească despre aşa ceva?

De ce şi-ar strica oamenii ziua?

Pe cât de mult ne place soarele, pe-atât de mult suntem atrași de întunericul nopții.

E mult mister în durerea umană.
Mult mister în cât putem duce.
În felul în care ne camuflăm.

Viața mea e construită în interiorul unui scut.

Îmi setez alarme.
Îmi notez tot în calendar, nu vreau să uit nimic.

Vreau să fiu mereu corectă, să nu dezamăgesc, să nu par proastă (am fost autodidact toată viața), să nu deranjez, să fiu așa cum cred eu că ar fi trebuit să fiu, dacă n-aș fi început cu stângul primii 20 de ani de viață.

Lumea se bazează mult pe mine, de fapt, cred că așa-mi place mie să cred. Cred că mi-am creat acest fake persona în cap, de care lumea nu se poate lipsi. O fi important să fii indispensabil…?

Sau poate așa am crezut eu că trebuie să fie un om care a trăit o copilărie frumoasă. Bun, săritor, protector. Un om care nu e capabil să rănească.

Mă călăresc din nou câteva mii de gânduri negre odată.

Din nou m-am blocat. Începusem bine anul. Câteva zile am avut o fericire prostească, fără motiv. Dansam prin casă și la melodiile din reclame. Am crezut că toată energia proastă din ultimii 2 ani s-a evaporat.

M-am înșelat.

Sunt și cretină. Mă aștept să scriu cele mai teribile gânduri din viața mea, dansând… haha.

Ce-ar zice lumea dacă ar ști că am fost violată de-atâtea ori? Că am fost vândută de câteva ori?

„Și-a căutat-o! Cum a ajuns în situația aia? Sigur a făcut ea ceva. Atâtea fete cresc în siguranță, nu pățesc niciodată nimic. E clar că e o stricată!”

Și tot castelul ăsta de fildeș imaginar s-ar prăbuși.

Probabil aș muri.

Cum de n-am murit până acum?….